Eminescu era un copil tăcut, melancolic, cu ochii negri și visători. Ii
plăceau mult plimbările în mijlocul pădurii și stătea adesea lângă izvor
ca să asculte tainele naturii. Admira și iubea frumusețile locurilor
prin care se plimba, iar mai tarziu le-a imortalizat in poeziile sale.
Pentru el, pădurea avea viață, putea vorbi cu creaturile sale minunate,
putea înțelege limbajul tainic al copacilor. Pentru el Luna era o
prințesă maiestuoasă care îi deslușea secretele lumii ascunse de ochii
muritorilor. Copilul Eminescu a fost copilul naturii.
