Epitetul cromatic "departari albastre" subliniaza distanta imensa intre planul cosmic si cel terestru, intre iluzia visului nocturn si perceptia realitatii .
"Precum lumina unor stele - scrie Eminescu - ce s-a stins de mult călătoreşte în Univers, încât raza ajunge ochiul nostru într-un timp în care steaua care a revărsat-o nu mai există, astfel din zarea trecutului mai ajunge o rază de glorie până la noi, pe când cauza acestei străluciri, tăria sufletească, credinţa, abnegaţia nu mai sunt." Ideea centrala a poeziei este relativitatea, mai cu seama a realitatilor supuse perceptiilor noastre, surprinse complet prin folosirea acestui epitet . Lumina unor stele ce s-au stins de mult in "departari albastre" calatoreste inca prin univers, incat raza ajunge la ochiul omului intr-un timp in care steaua ce-a revarsat-o nu mai exista. In mod similar marea dragoste pierduta stapaneste inca sufletul marelui indragostit, prin profunzimea sentimentului, desi femeia iubita a disparut din viata lui:
