Ma indreptam cu pasi repezi catre standul poetei. Cateva carti erau deschise si lasate la intamplare pe masa. In jurul meu oamenii vorbeau intr-una, era un amalgam de voci, de cuvinte si de tonuri dintre care o vocea unui fetite incerca sa razbeasca pana la cei prezenti langa stand. Fetita citea cu o voce minunata o poezie de-a Mariei. DIntr-o data, si cartea din mana fetitei, dar si cele de pe masa, se transformara in niste palnii mari care absorbeau cuvintele galagioase ale celor din jur. Era cat pe aci sa le inghita cuvinte cu tot cu voci, cu capete, cu oameni. Fetita facu un semn cu degetelul ca nu-i frumos, si cartile-palnii, rusinate, se cumintira si se asezara la locul lor pe masa. Zambind, intr-o liniste deplina, ea continua sa citeasca poezia.
