Poezia "La gura sobei" reia, cu aceeași tentă de artă poetică, atmosfera din "Serile la Mircești", acum, in corelație cu aceeași spaimă a "fenomenului boreal", fiind mai bine accentuată prietenia focului:
"Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpăiește,
Si prin flacara albastră a vreascurilor de aluni
Văd trecând in zbor fantastic a poveștilor minuni."
Spațiul imaginar se edifică de asta data chiar din plasma iluzorie a flăcărilor, Alecsandri intuind, in imaginea magică a focului purificator, creator de lume, in simbolistica lui complexă, geneza,nașterea creației poetice.
(Mai scurt nu pot face)
