copacul, chiar dacă pare o simpla plantă, defapt e mai mult de atât. copacul e un prieten care te ascultă cand ai ceva pe suflet, te linsiteste cand vrei sa citești o carte, te acoperă cand ploaia vrea sa te prindă,sau cand soarele te bronzează, copacul e refugiul tău. pentru mine e un prieten, dar pentru alte organisme e chiar casă lor sau întreagă lor viaţă. micile veverițe trăiesc în copaci, si fără ei, ele ar pieri, la fel ca bufnitele ce stau în acordurile întunecoase ale copacilor sau ca ciocanitoarele ce ciobesc copacii. copacul e un suflet, care se tine de pământ, fixat cu rădăcinile si samanta vieții lui . e dureros ca oamenii taie "sufletele" de pe pământ, însă e adevărat. copacul face doar bine: oferă oxigen în timp ce noi îl hrănim cu dioxid de carbon, oferă umbra si aspect frumos, oferă casă si adăpost, oferă materiale de constructie, dar ce îi oferim noi copacului? e trist cruntul adevăr: copacul e casă viata noastră, iar noi doar ne folosim de el, însă niciodată nu ne ridicam sa udam copacul sau să-i dam îngrășământ.
