Era vacanța de vară. Soarele încălzea blănd pământul încă jilav. Iarba moale, ca niște ace ieşite din măruntaiele pământului, era presărată cu pete colorate de catifea.
Desculță, căci îmi plăcea să simt iarba moale printre degete, mă plimbam prin livadă. Culegeam câte un măr sau o pară, le mâncăm cu poftă, apoi aruncam cotoarele în urma mea, care formau o potecă. La un moment dat, o licărire stranie mi-a atras atenția. Copil curios fiind, am urmărit lumina aceea care licărea.
Luminița ciudată m-a ghidat afară din livadă, pe un câmp. Mă rătăcisem. M-am așezat pe iarbă, așteptând. O femeie frumoasă a venit parcă de nicăieri şi mi-a arătat drumul spre livadă. Nu am mai văzut-o niciodată de atunci.
