In opinia mea, prin această expresie poetul se identifică si isi asuma rolul de jertfa vie, sacrificandu-se pentru a lumina sufletele (persoana lăuntrică a) celor din jur.
Suferinta lui nu este data de consumarea propriului eu si de jertfirea acestuia ci de indiferenta celor carora se adreseaza sacrificiul sau, insa el spera ca pană la disparitia lui, creatia lui sa atinga totusi inima cuiva.