Zorii zilei se ivesc voiosi. De dupa deal, soarele a inceput sfios sa se ridice. Chipul lui palid lumineaza tot orizontul, inca e somnoros si lenes. Casca, se freaca la ochi si se intinde pe cerul albastru.
Deodata, Soarele isi ridica fruntea de aur spre inaltul cerului. Din ochii lui tasnesc raze stralucitoare si calde care mangaie toata natura. Florile, gingase, isi ridica suav capsoarele spre fata maritului astru.
In livada pazita de dare de umbre zboara un alai de fluturi, ce-si tremura delicat in aer matasea aripilor. Cerul este ca un ocean albastru, nesfarsit, pe care vaslesc molatec pasari ce dispar apoi, in raze de lumina stralucitoare.
Magia naturii ma invaluie si ma indeamna la visare... Ma vad deodata zburand peste cranguri si peste poieni, peste ape si peste dealuri, agatandu-ma de piscuri ascutite de munte. de acolo, de sus, totul pare un urias labirint din care razbat sunete, miresme si culori.
Deodata, inserarea isi arunca valul fin peste campia infierbantata de arsita zilei. Umbrele copacilor se lungesc din ce in ce mai mult, ca niste crestete de uriasi. Linistea coboara incet din inaltimile albastre, dand tihna pamantului care doarme si viseaza nemurirea.
