Ultima zi de iarna era urata si anevoioasa. Iesind spre seara afara m-am intristat foarte mult fiindca nu vine Primavara. A doua zi dimineata soarele cu dinti isi ducea razele care straluceau ca diamantele in geamul din camera mea. Acesta a fost un semn ca a venit primavara. Iesind afara primavara era in fata casei. Ea era ca o regină a tuturor anotimpurilor. Avea parul galben ca aurul, ochii mari ca privind in ei vedeai bolta senina a cerului. Buzele rosii si mari ca niste diamante stralucitoare, obrajorii rumeni ca painea coapta de mama si intr-un final rochia sa miraculoasa si multicolora ca curcubeul de primavara. Ea, Primavara abea ajunsese si pe la mine, dadea viata lumii adormite. Privind la ea, Primavara incepe a zambi si imi zice cu glasul ei domol:
- Copile, trezestete din somnul de iarna ca sunt eu, Primavara.
- Dar, sunt trezit Primavara, iti admir frumusetea ce ma incanta.
- Nu copile, fii mandru, incalzeste-ti inima si sufletul cu cele mai calde sentimente de dragostea fata de natura, fata de mama, cu faptele si cu vorbele bune pe care le vei darui oricui cine va avea nevoie.
- Asa voi face, Primavara.
Stand asa ma striga mama din somn si ma indeamna sa vad barza care a venit la cuibul ei. A fost un vis pe care l-am retrait. Cand am iesit afara m-a mirat faptul ca primavara intradevar a venit cu lacrima ca o perla ce stralucea pe bolta senina a cerului.
Sper ca te-am ajutat
