"Ursan năval' s-aruncă în neagra tătărime,
- Ursan - f.s.subiect (cine aruncă?)
- tătărime - f.s.circumstanțial de loc (unde aruncă)
Croind o pârte largă prin deasa ei mulțime.
Sub mână-i buzduganul, unealtă [...]
- mâna - f.s. circumstanțial de loc (unde?)
- buzduganul - f.s. subiect (cine face o rotire?)
Un cerc de moarte-n care amar de cine-i prins
- de moarte - atribut substantival genitival prepozițional (ce fel de cerc?)
Sărmanu-nchide ochii și soarele-i [...]
- ochii - complement direct (ce închide?)
- soarele - subiect (cine i s-a stins?)
Zac sute de cadavre cu capete sfărmate.
- cu capete - atribut substantival prepozițional (ce fel de cadavre?)
Și astfel ne-mpăcatul Ursan mereu lucrează,
- Ursan - subiect (cine lucrează?)
Și spre apus prin sânge mereu înaintează.
- spre apus - circumstanțial de loc (în ce direcție/ unde?)
Ca dânsul, Dan bătrânul, erou întinerit,
Dan - apoziție
Tot vine după paloș spre mândrul răsărit.[...]
- după paloș - circumstanțial de scop (cu ce scop vine?)
Ca junghiul cel de moarte în inima plăpândă,
- cel de moarte - atribut substantival prepozițional (care junghi?)
Și paloșu-i ce luce ca fulger de urgie
Tot cade-n dreapta,-n stânga și taie-n carne vie...
- paloșu - subiect (cine cade?)
- -n dreapta/-n stânga - circumstanțial de loc (unde cade?)
El strigă: Steie față
Cui place vitejia, cui s-a urât de viață![...]
- de viață - complement prepozițional (de ce i s-a urât?)
Îi pare că alt soare se-nalță din apus.
- soare- subiect (cine se-nalță?)
- din apus - circumstanțial de loc (de unde se înalță?)
Și astfel ambii oaspeți ai morții ne-mpăcate
Cosesc la vieți în floare pe straturi sângerate[...]
- ai morții - atribut substantival genitival genitival (ai cui oaspeți?)
- la vieți - circumstanțial de loc (unde cosesc?)
Noroc ție, Ursane!
- Ursane - substantiv în vocativ, fără funcție sintactică
- noroc - substantiv în vocativ fară funcție sintactică
Și ție, tot noroc!
Dar n-a sfârșit cuvântul Ursan și cade-n loc,
Ursan - subiect (cine cade)
Străpuns de o săgeată ce-i intră-n piept adânc.
- de o săgeată - complement de agent (de către ce strapuns?)
- -n piept - circumstanțial de loc (unde intră?)
El scapă buzduganul, se pleacă pe oblânc
Și greu se prăbușește c-un geamăt de pe cal.
- buzduganul - complement direct (ce scapă?)
- de pe cal - circumstanțial de loc (de unde?)
Tătarii ca zăvozii pe dânsul dau năval!
În lături, litfe! strigă la ei viteazul Dan,
Punându-se de pază la capul lui Ursan.
- tătarii - subiect (cine dau năval?)
- Dan - subiect (cine strigă?)
- lui Ursan - atribut substantival genitival (al cui cap?)
Cu calu-n mâna stângă, cu pala-n mâna dreaptă,
Amenințând cu ochii tătarii, mi-i așteaptă[...]
Dar nici gândesc păgânii să deie piept cu el,
Căci paloșu-i năprasnic e vultur de oțel.[...]
Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți,
- cu calul - complement prepozițional (cu ce?)
- în mâna - circumstanțial de mod (în ce mod?)
- stângă/dreaptă - atribut substantival (care mână?)
- cu ochii - circumstanțial de mod (în ce mod amenințând?)
- tătarii - complement direct (pe cine amenințând?)
- *să deie piept - locuțiune verbală
- paloșu - subiect (cine e vultur?)
- de săgeți - atribut substantival prepozițional (de care vifor?)
Și Dan, lovit în coaste, șoptește cu oftare:
Ursane, pentru tine de-acum nu e scăpare!
Zicând, el cade-aproape, se sprijină-ntr-o mână
Și paloșul lui ține în loc ceata păgână.
- Dan - subiect (cine șoptește?)
- Ursane - substantiv in vocativ, fară funcție sintactică
- -ntr-o mână - circumstanțial de mod de mod (în ce mod se sprijină?)
- paloșul - subiect (cine ține?)
O! Dane căpitane! puterile-ți slăbesc[...]
Tu mori! și tătărimea s-apropie de tine!
- Dane - substantiv în vocativ, fără funcție sintactică
- tătărimea - subiect (cine se apropie?)
*** În a două imagine, regăsiți evidențiate cu galben toate substantivele din primul fragment al tabloului VI, iar în chenarul roșu cele care se repetă.
