Pe cararea ingusta ce ma duce de la scoala acasa , se zareste in departare printre crengile copacilor casa mea . cel mai frumos si mai primitor loc de pe Pamant . E alba , poate cea mai alba casa de pe lume .. cea mai pura . Usile din lemn parca ma striga sa le deschid , si o fac . Ma imbie un miros praspat, parfumat . Miroase a acasa . Pe holul batran care parca am urmareste crescand imi las ghetele si geanta . Cele 3 dormitoare din casa noasta sunt parca insuficiente si neincapatoare pentru energia noasta , dar ne descurcam . Ele mereu ne primesc cu bratele deschise , si , chear daca n-am avut o zi buna razele sorelui ce ne mangaie prin ferestrele lor ne imbie mereu . Balconul este spionul familiei , el este cel de pe care urmarim tot ce mai e noi prin oras , cat despre baie si bucatarie , prefer sa nu spun , nu vreau sa le jignesc pentru ca doar ele stiu cate nazdravanii am facut pe acolo , si nu vreau sa-i spuna mamei .
