într-o zi de primăvară fiind, mă gândeam ce să fac. Era vacanta de Paște și iarba era verde ca cel mai iute praz. Cățelușul meu, Bobby, se juca și rostogolea pe iarba moale. Doar de bine ce trecuse zăpada, normal că firicerele de iarbă nu erau crescute complet. Am văzut un micuț fir, care creștea foarte, foarte greu. Am chemat-o pe mama și i-am cerut puțină apă pentru a uda iarba. Am decis să-i arat micuțul fir atât de inverzit cu speranța că ea mă va ajuta să-l aduc la mărimea tuturor celorlalte firicele de iarba. A trecut o lună și firicerul a crescut. În sinea mea îmi spuneam că niciodată nu voi uita acel firuleț care l-am îngrijit!
