Paşa Hassan, deşi este conducătorul armatei turceşti, nu se implicări bătălie, ci urmăreşte de la distanţă desfăşurarea luptelor, atitudine dispreţuitoare faţă de mica oştire română. Nici chiar atunci când „turcimea-nvrăjbită [...] cade-n mocirlă”, iar „fulgerul Sinan, izbit de pe cal, / Se-nchină prin baltă.” Hassan nu intervine direct în strategia bătăliei, ci, „de sub poala pădurii” îi „trimite-o poruncă” lui Mihnea, pentru ca acesta să atace oştirea română. Din aceste fapte reies, în mod indirect, infatuarea şi laşitatea conducătorului otoman, trăsături ce se vor manifesta în întreaga poezie
