Băiatul pleacă spre casă, pe drum lăturalnic, fără hainele luate de mamă pentru a-l pedepsi. Își primește și pedeapsa divină, prin câinii lui Trăsnea, care aproape l-au sfâșiat. Ajunge într-un final acasă și se înfățișează mamei căreia îi spune că merită orice pedeapsă, dar măcar să îi dea ceva de mâncare. Mama îl dojenește și, în bunătatea ei fără margini, îl iartă. Băiatul se hotărăște să se poarte frumos, măcar o perioadă.
Ultimul fragment mi-a plăcut cel mai mult pentru că am aflat deznodământul, dar și pentru că dezvăluie dragostea mamei pentru fiul său.
