În poezia dată, omul are o legătură strânsă cu natura, temă conturată de motivul codrului, care a adus mari schimbări în înfățișarea eului liric, schimbări indicate de antitezele "Am intrat făr' de musteață" - "Ș-acum arunc cărunteață" și "pui de român" - "moșneag bătrân". Schimbările sunt atât de semnificative, încât în prezența naturii, omul uită de lume, devine legat cu toată ființa sa de ea. În încercarea de a scăpa din "brațele" codrului, eul liric îi cere ajutorul unei căprioare, să-i facă drum spre iubita sa, spre lumea de care s-a înstrăinat. Versurile accentuează legătura românului cu codrul, aceștia fiind parcă, niște frați.
