m-am jucat, am mancat- trecut
alerg, scriu- prezent
voi citi, voi merge- viitor
Bombonica si zmeul albastru
Intr-o zi frumoasa de vara,pe cand soarele stralucea cu razele lui aurii m-am gandit sa-mi iau mingea mea cea colorata si sa il invit pe Bombonica sa ne jucam in curtea din fata casei. In drumul meu spre casa lui Bombinica auzeam cum cineva ghicoteste si striga "Stai , nu pleca". Mai intai m-am gandit ca e mama, m-am uitat in spate, insa nu era ea.Ascultand cu atentie rasetele si chicotelile si luandu-ma dupa ele am ajuns pe pajistea ce era imbracata in mii de culori care mai de care mai vioaie. Floricele, rosii, albastre, purpurii si mii si mii de gaze sburdalince ce topaiau de colo colo. Printre ele a rasarit Bombonica ce alerga mai ceva ca un catelus dupa mingea lui. LA inceput m-am speriat , apoi uitandu-ma cu atentie l-am vazut pe Bombonica cum trage de un fir de ata, la capatul ei era un zmeu imens de un albastru intens, asemanator cu cea a cerului. Am lasat mingea deoparte si m-am dus sa il ajut sa inalte pana spre nori zmeul. M-am dus langa el si am inceput sa alergam amandoi tragand de sfoara insa...dintr-o data zmeul cel albastru s-a inaltat singur singurel spre nori, a pluti deasupra noastra si in final dincolo de nori. Zmeul nostru era deacum parte a norilor si a cerului de un albastru incantator
