Era o zi însorită de toamnă.Eu stăteam pe marginea pervazului, citind o nouă carte cumpărată recent.Lângă mine, pe masă era cana mea cu ceai de fructe de pădure. Priveam și luam câte o gură de ceai, apoi mă întorceam din nou la cartea mea. Afară, culorile calde ale frunzelor formau o frumoasă pătură, având ca decorațiuni ba câte o floare ofilită, ba câte o ghindă, ba câte un con.Pe măsuța de lemn de afară, erau așezate fructele coapte adunate din grădină, care îi dădeau priveliștii un gust dulce și un miros plăcut. Doar privind, simțeam gusturile și aromele fructelor zemoase.
Ținând cana cu ceai în mâna dreaptă și privind tabloul pictat de afară, am înclinat cana deasupra paginilor cărții, astfel udând și pătând cartea. În acel moment am simțit un sentiment de melancolie pentru că s-a udat cartea, și nu o mai puteam citi, dar totodată și un sentiment de fericire când am văzut că pata nu e doar o pată , ci felul cum a căzut pe pagini a creat un măr.
De citit cartea nu am mai putut să o citesc, dar neatenția mea a creat un măr ca și pictat pe paginile ei, ceea ce m-a făcut să mă simt mai bine.
