În poezie naratorul ne descrie singurătatea lui petrecută în natură în timpul serii. Aici se întrunește cadrul naturii cu cadrul ființei umane, fiind cel mai oportun moment de a-ți depăna gândurile. Frumusețea naturii ține mereu cu umanitatea oferindu-i un loc relaxat în care să te poți readuna, punându-ți în ordine gândurile. Metafora "Plecând cu frunți de foc" reprezintă de fapt stelele care strălucesc foarte tare răspândind lumină în jurul lor făcând legătura dintre univers și pământ. Poetul în opera sa mai face legătura dintre natură și prezența supranaturală a Creatorului lor ce creează un cadru favorabil în care să poți simți prezența Celui omniscient și omniprezent.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Ne bucurăm dacă informațiile v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de asistență, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne-ar onora, așa că nu uitați să ne adăugați la favorite!
